Hey guys

EN

 

It’s been such a busy period with the moving, packing and unpacking. I don’t even want to mention the issues we had with the letting agency and the third-party company that was responsible for the moving. That’s life I guess, ups and downs.

And I swear, I’m considering to become minimal. I cannot believe the amount of things we gathered in 7 monthsand we will move again in 6 months. But, I will tell you the story in another post.

I thought these last months at the content I am creating and the purpose that I want to give to this online journal. I may not be a beauty guru, nor a fashion stylist to give you advice on the latest trends, so probably you won’t read these kind of posts anytime soon. I feel like I have other stories to tell you, as I’ve been struggling to become a better version of myself and I would like to tackle more subjects related to the inner beauty.

 

RO

 

A fost o perioada atat de aglomerata, cu mutarea, cu imachetat si despachetat. Nici nu vreau sa aduc in discutie problemele pe care le-am avut cu agentia de imobiliare si cealalta companie care era responsabila de mutarea noastra. Dar, asa e in viata, cu urcusuri si coborasuri.

Si jur ca mai am putin si devin adepta minimalismului. Nu imi vine sa cred cat de multe lucruri am strans in 7 luni si plus ca ne vom muta iar in 6 luni. Dar, va voi spune mai multe intr-o postare diferita.

M-am tot gandit in ultimele luni la contentul pe care il creez si scopul care vreau sa I-l atribui acestui blog (jurnalul meu online). Nu sunt un make-uk guru si nici nu stiu atat de multe despre fashion ca sa va dau sfaturi despre ultimele trenduri, asa ca probabil nu veti citi astfel de postari prea curand. Simt ca am altfel de lucruri pe care sa vi le impartasesc, pentru ca m-am straduit atat de mult anul acesta sa devin o versiune mai buna a mea si mi-ar placea sa discutam mai multe subiecte legate de frumusetea interioara.

 

 

 

 

 

 

So, I prepared a new story for you, one that probably won’t bring a smile to your face, as I cried all the time I was writing. It’s a personal one, that not so many people know. I choose to open up and show you the reality, as life is not always rainbows and beautiful feelings. We are forced to experience the unpleasant as well and suffer. But it is up to us to choose how to deal with the pain, learn the lesson and help others.

For me, end of November and Christmas time started to have a different meaning. Especially 24th of November. It was the time to celebrate my Dad’s birthday. The man who taught me to be ambitious and that I have the power to achieve everything with knowledge, proper tools and a bit of luck.

He was this funny guy, wearing the most simple clothes and driving the oldest car ever (even older than me). All he wanted was to live in a house (he hated our flat) because of the freedom it gives you, to grow organic veggies and fruits, to be surrounded by animals, to eat healthy, to have his own business just to afford to live and spend his holidays at the mountains.

When he was younger, he was captain on a ship, working between 3-6 months sailing. I remember all the stories he was telling me about dolphins and wales and islands with gigantic palm trees, when I was a kid. I don’t even know if all were true or he was just inventing along, because he noticed the sparkle in my eyes and my imagination going crazy. When he was home, but running errands in the city, he used to keep his uniform and cap under the bed. I was sneaking with my brother and took them to try them on. I was fascinated about that cap and putting it on my head, it was almost like I was on that ship, chasing dolphins and sailing from a port to another, visiting new cities, hearing new languages, eating food I never heard about. 

 

Few years later, he gave up on his job. He wanted to be closer to his family, as the time spent away from us was breaking his heart. He was earning a lot of money, but he didn’t care. His family was more important. Imagine 20 years ago, the technology…we didn’t have cell phones, Facebook and FaceTime. When he was working, he would call us when he got into ports or send a telegram that he was ok. Sometimes we were not at home and mostly, the time zone was different so communication was difficult. We were kids and you know already, kids grow fast and we were changing in few months and he seemed so disappointed to loose all these moments.

He learned a lot of years to do just that job, that the only option for him was to be an entrepreneur. He had small businesses, some of them failures, some success. Even with more money, he kept his simple thinking what means true happiness. It’s not about a fancy car, not the designer clothes or shoes, not the expensive house or furniture, not the luxury holidays. It’s time spent with family, connection with nature, having a healthy lifestyle, enjoying the little things and using the material belongings just for what they were designed.

 

Asa ca am pregatit o noua poveste pentru voi, una care probabil nu va va aduce un zambet, recunosc ca am plans tot timpul cat am scris. Este ceva personal, ce nu am impartasit multor persoane. Am ales sa fiu deschisa si sa va arat si putin din realitate, pentru ca in viata nu e vorba despre totul roz si sentimente frumoase. Suntem fortati sa experimentam si momente neplacute si sa suferim. Dar, totusi depinde de noi cum alegem sa confruntam durerea, sa invatam lectia si sa incercam sa ajutam si pe altii, care trec prin ceva similar.

Pentru mine, sfârșitul lunii noiembrie si perioada Craciunului au o semnificatie mai diferita. Mai ales 24 noiembrie, cand sarbatoream ziua de nastere a tatalui meu. Omul care m-a învățat să fiu ambițioasa și că am puterea de a realiza totul cu ceea ce am invatat, cu instrumentele potrivite și cu putin noroc.

Era un tip amuzant si ii placea sa poarte cele mai simple haine și sa conduca cea mai veche mașină vreodată (chiar mai “în vârstă” decât mine). Tot ce isi dorea era să trăiască într-o casă (ii displacea sa locuiasca in apartament) din cauza libertății pe care o ofera o casa, să cultive legume și fructe organice, să fie înconjurat de animale, să mânance sănătos, să aiba o afacere proprie și să-și petreacă vacanțele la munte.

Când era mai tânăr, a fost căpitan pe o navă si pleca in voiaje care durau intre 3-6 luni. Îmi amintesc toate poveștile pe care ni le spunea despre delfini și balene și insule cu palmieri giganți, când eram copil. Nici măcar nu știu dacă toate erau adevărate sau doar inventate, pentru că a văzut felul cum imi sclipesc ochii și imaginația mea creativa. Când era acasă, dar pleca cu treburi în oraș, își păstra uniforma și chipiul sub pat. Obisnuiam sa ma strecor cu fratele meu și sa ii probam hainele. Eram fascinata de “basca” lui, cum imi placea sa ii spun si de fiecare data cand o asezam pe cap, era ca și cum aș fi pe acea navă, căutând delfini și navigând de la un port la altul, vizitând orașe noi, ascultând diferite limbi, incercand mâncare de care nu am auzit niciodată.

Câțiva ani mai târziu, a renunțat la jobul lui pentru ca a vrut să fie mai aproape de familia sa,timpul petrecut departe de noi ii frangea inima. Câștiga foarte mulți bani, dar nu-i păsa. Familia lui era mai importantă. Imaginați-vă acum 20 de ani, tehnologia … nu aveam telefoane mobile, Facebook și FaceTime. Când pleca in voiaj, ne suna când acosta in diferite porturi sau ne trimitea o telegrama că era ok. Uneori nu eram acasă și, mai ales, fusul orar era diferit, astfel încât comunicarea era dificilă. Stiti deja zicala “copiii cresc repede” și cum ne schimbam în câteva luni, părea atât de dezamăgit că a pierdut toate aceste momente, cand se intorcea acasa.

A învățat mulți ani să practice exact acel job, asa că singura opțiune pentru el, odata ce ar fi renuntat, era să fie antreprenor. A inceput sa aiba mici afaceri, unele dintre ele eșecuri, unele reușite. Chiar și cu mai mulți bani, și-a păstrat gândirea simplă ce înseamnă fericirea adevărată. Nu este vorba de o mașină de lux, de hainele de designer sau de pantofi, o casă scumpă sau de mobilier sau de vacanțe de lux. Este timpul petrecut cu familia, legătura cu natura, un stil de viață sănătos, bucuria pentru lucrurile mici și folosirea bunurilor materiale doar pentru ceea ce au fost proiectate.

I’m interrupting the story with a funny fact…

 

I will tell you a funny thing about our car. I must mention that things got worse with years, the family store didn’t bring that much money, but with efforts he did get the land he wanted to build a small house and live like he dreamed. He owned a super old Volkswagen from 1989, which he was using to purchase the supplies for the store and also to sleep when my parents were camping in the mountains and it was too cold to stay in a tent. The car was slow, the maintenance was really cheap, we often needed to push it during cold winter to start the engine (major embarrassment for us as kids in the neighbourhood) and we were the last ones to arrive at the destination when going on holiday, but for my Dad was perfect. His explanation was that he is using the car to make money, to take him from point A to point B, he doesn’t need an expensive car whose value decreases with years and he would rather invest the money in other activities.

Unfortunately, my parents had an accident in the city, due to another driver that didn’t pay attention. It was a minor accident, no one got hurt, but that was the end for his beloved white car. Of course, it was urgent to get a new car to keep the business running. I was not really aware about their plans, what are they doing with the money, they were grown ups and could decide without involving us as kids.

So guess what, I got one day at home, from school and my Dad bought a car. The same kind of car, even older than the one he had, but a different colour.  Whaaat? :))) His trust in that car and his beliefs were unbelievable.

Îți voi spune o poveste amuzantă despre mașina noastră. Trebuie să menționez că lucrurile s-au înrăutățit in cativa ani de zile, magazinul de familie nu a adus atât de mulți bani, dar cu eforturi a cumparat terenul unde voia sa construiasca casa și să trăiască așa cum a visat. Avea un Volkswagen super vechi din 1989, pe care îl folosea pentru a cumpăra marfa pentru magazin și pentru a dormi când părinții mei mergeau cu cortul în munți și era prea rece pentru a rămâne în cort. Masina era lentă, întreținerea ieftină, de multe ori era nevoie să o împingem în timpul iernii pentru a porni motorul (ni se parea rusinos noua, ca si copii, cu toti ochii din cartier) și eram mereu ultimii care ajungeau la destinație când mergeam în vacanță. Dar, pentru tata era masina perfecta. Explicația lui a fost că el folosește mașina doar pentru a obtine bani, pentru a ajunge din punctul A la punctul B, nu avea nevoie de o mașină scumpă a cărei valoare scade cu fiecare an si prefera să investească banii în alte activități.

Din păcate, părinții mei au avut un accident în oraș, din cauza unui alt șofer care nu a acordat prioritate. A fost un accident minor, nimeni nu a fost rănit, dar acesta a fost sfârșitul pentru mașina lui albă iubită. Bineînțeles, era urgent să cumpere alta mașină pentru a menține activitatea pentru magazin. Nu prea aveam idee despre planurile lor, ce fac ei cu banii, pentru ca nu ne implicau in decizii.

Asa ca ghici ce, am ajuns intr-o zi acasa de la scoala și tatăl meu deja cumpărase o mașină. Același tip de mașină, chiar mai veche decât cea pe care o avea, dar o culoare diferită. Whaaat? :))) Nimic nu ii putea zdruncina loialitatea pentru brandul acesta de masina. 

 

 

Talking about his lifestyle, as he had high blood pressure he was eating really healthy, buying organic meat and veggies from the farmers at the countryside, exercising every day (he was even running in the house at 07:00 a.m. meaning goodbye sleeping for us :)) ), he was not smoking and he was drinking some red homemade wine, as the doctor allowed. He was hiking whenever he was going to the mountains and spent the most of time taking care of the garden.

Unfortunately, the store didn’t bring that much money anymore, due to stronger competitors and the Romanian government that really has the power to kill the small businesses by their outrageous laws, trying to steal more and more money to fulfil the thirsty politicians who already own houses and expensive cars, but need even more.  It started to be more and more stressful. While still working for the store, he was building on his own a property to serve as a warehouse and a house. He didn’t afford to pay any workers to help. While being passionate about healthy eating, he was building a green warehouse to grow veggies even during winter. That was his last project he was working on.

Stress accumulated, too much work and overthinking about the future had a terrible effect over him. So we lost him…to a stroke, the one that according to the doctors only 1% are to be saved.

I remember I was waiting with my mom in the hospital’s garden to visit him in Bucharest. The doctors transported him by helicopter from my hometown, believing here he will have better chances. The window from his room was opened and we could hear a lot of noise. Asking the nurse what is going on, she said they were changing the tubes and she will come back to tell us more. I felt something was wrong so I came closer to listen. The sound…that petrified my soul in an instance. The one that is so cold, that stops life from happening. His life. The monitor that is keeping track of the heartbeats. His heartbeats.

Soon the door opened and they called my mom inside. They considered I was too small so they left me to wait. I was glued to that white door, that couldn’t be properly closed. Old hospitals. “We are sorry, there was nothing we could do”. I received the news that his heart stopped through a closed door.

The most painful memory…that sound. When one day before, I was holding his hand and telling him everything is going to be ok. That I will take him home and he will not need to worry or stress about anything ever again. He took my hand and touched his chest, near the heart. His last loving gesture.

6 years and a half, without seeing him. On the 24th I should have given him a gift and celebrate his birthday.

Instead, I chose to celebrate him, the man that he was and the things he made me believe in. He taught me to enjoy life, to laugh more, to study and work hard for the things that I want.

One thing he didn’t teach me, to live without him. I know how life works and eventually we need to go through this process to live without our parents, but it didn’t have to be that soon.

That was the story of my superhero. A simple man, who thought that has the strength to do everything on his own, working on his dreams, but too stressed.

Vorbind despre stilul său de viață, suferea de tensiune arterială crescută, dar mânca foarte sănătos, cumpăra carne și legume ecologice de la fermierii din mediul rural, facea exercitii în fiecare zi (chiar alerga în casă dimineata la ora 07:00, incat adio somn pentru noi :))), nu fuma, poate bea un pahar de vin roșu facut de el, așa cum a permis medicul. Se plimba ori de câte ori mergea la munte și petrecea cel mai mult timp sa ingrijeasca grădina.

Din păcate, magazinul nu a mai adus acelasi venit, datorită concurenților mai puternici și guvernului român care are cu adevărat puterea de a elimina micile afaceri prin legile lor scandaloase, încercând să fure tot mai mulți bani pentru politicienii însetați care deja detin case și mașini scumpe, dar au nevoie de mai mult. A început să fie din ce în ce mai stresant. În timp ce lucra încă pentru magazin, construia o hala pe care sa o foloseasca ca un depozit și casă. Nu și-a permis să plătească niciun muncitor care să-l ajute. Pentru ca era pasionat de alimentația sănătoasă, construia un solar in gradina pentru a crește legumele chiar și în timpul iernii. Acesta a fost ultimul său proiect la care lucra.

Stresul acumulat, prea multă muncă și grijile pentru viitor au avut un efect teribil asupra lui. Așa că l-am pierdut … din cauza unui accident vascular cerebral, iar potrivit medicilor, doar 1% pot fi salvati.

Îmi amintesc că așteptam cu mama în grădina spitalului să-l vizitez la București. Doctorii l-au transportat cu elicopterul din orașul meu natal, crezând că va avea șanse mai mari. Fereastra din camera lui era deschisă și se auzea mult zgomot de acolo. Întrebând asistenta ce se întâmplă, a spus că doctorii ii schimba tuburile și se va întoarce să ne spună mai multe. Am simțit că ceva nu era în regulă, așa că m-am apropiat să ascult. Sunetul … care mi-a pietrificat sufletul într-o clipa. Cel care oprește viața să se întâmple. Viata lui. Monitorul care urmărește bătăile inimii. Bătăile inimii lui.

In scurt timp, ușa s-a deschis și au chemat-o pe mama înăuntru. Cumva au considerat că sunt prea mica, așa că m-au lăsat să aștept. M-am lipit de acea ușă albă, care oricum nu putea fi inchisa de tot. Spitalele vechi romanesti. “Ne pare rău, nu am putut face nimic”. Am primit vestea că inima lui a cedat, printr-o ușă închisă.

Cea mai dureroasă amintire … sunetul ăsta. Cu o zi înainte, l-am tinut de mana și i-am spus că totul va fi bine. Că îl voi duce acasă și nu va mai fi nevoie să-si faca griji pentru nimic. Mi-a luat mâna și a adus-o la pieptul lui aproape de inimă. Acela a fost ultimul lui gest de iubire.

6 ani și jumătate, fără să-l vad.  Pe 24 ar fi trebuit să-i dau un cadou și să-i sărbătoresc ziua de naștere. În schimb, am ales să-l sărbătoresc pe el, omul care era și lucrurile în care m-a făcut să cred. M-a învățat să mă bucur de viață, să râd mai mult, să studiez și să muncesc din greu pentru lucrurile pe care le doresc.

Un lucru nu m-a învățat… să trăiesc fără el. Știu cum este viata viața și în cele din urmă trebuie să trecem si prin acest proces de a trăi fără părinții noștri, dar nu trebuia să fie așa de curând.

Asta a fost povestea super-eroului meu. Un om simplu, care a crezut că are puterea de a face totul singur, muncind sa isi indeplineasca visurile, dar prea stresat.

I hope you still have your superheroes, the ones that take care of you no matter what. And I hope, beside the usual Christmas presents, the material things, you could offer this year a different gift. One that also says “I love you and I care about you”. A health check up, an appointment to the doctor, maybe some sessions with a therapist, a long talk during the Christmas dinner to find solutions for them not to be that stressed. I am sure they would love to spend more time with you. Take them on a trip, to see an old movie, to skate, to enjoy a day at the spa. And convince them they need more activities like these. People are so caught up with work, living to pay the bills that they forget to enjoy the activities that really make their heart skip a beat. 

Remember when we were babies and they were so stressed with changing diapers and feeding that they didn’t have time for themselves? So they were calling the grandparents or hiring a nanny to be sure they could enjoy again the activities they were doing before having us. 

Let’s be the nannies this year and help them remember there are also other experiences they need to live, without stressing anymore about a job they don’t like, about different plans not turning to be what they wished.

Sper că mai ai super-eroii tăi, cei care au grijă de tine, indiferent. Și sper că, în afară de cadourile de Crăciun obișnuite, lucrurile materiale, ai putea oferi în acest an un dar diferit. Unul care spune și “Te iubesc și îmi pasă de tine”. Cateva analize generale, o programare la medic, poate câteva sesiuni cu un terapeut, o lungă discutie în timpul cinei de Crăciun pentru a găsi soluții pentru ei să nu mai fie atat de stresati. Sunt sigura ca le-ar placea sa petreaca mai mult timp cu tine. Mergi cu ei in vacanta, sa vada un film vechi, sa patineze, sa se bucure de o zi la spa. Si convinge-i ca au nevoie de mai multe zile de genul. Oamenii sunt atât de captivati de muncă, trăind să plătească doar facturile si uită să se bucure de activitățile care îi fac într-adevăr fericiti.

Va amintiti când eram copii și parintii nostri erau atât de stresați cu schimbatul scutecelor și hranit, încât nu aveau timp pentru ei înșiși? Așa că sunau bunicii sau angajau o dădacă pentru a fi siguri ca se puteau bucura din nou de activitățile pe care le făceau înainte de a ne avea.

Să fim noi dadacele în acest an și să îi ajutăm să-și amintească că există și alte experiențe de care au nevoie pentru a se bucura de viata, fără a mai fi stresati din cauza unui job/afacere care nu le aduce nici o satisfactie sau din cauza planurilor care nu au iesit asa cum si-au dorit.

 

 

 

Love,

G.